Cu 200 km / ora

In momentul in care te simti pierdut, ar fi bine sa nu te gandesti la nimic.
Mintea reuseste sa creeze din nimic un adevarat spectacol, cu personaje, roluri, cadru si pana si concluzia finala ti-o pune pe tava.
Mi-am zis de atatea ori ca nu o mai las sa se dezlantuie si tot pe ritmul ei s-a dansat.
Totul incepe foarte simplu.
E suficient sa ai un moment de slabiciune si totul vine de la sine.
Imediat ce ai sesizat un cuvant care te-a deranjat..totul s-a dezlantuit.
Si de aici mintea parca nu vrea sa mai auda nimic, nu vrea sa mai inteleaga si totul se desfasoara dupa spusele ei.
M-am luptat de multe ori cu mintea mea, cu mine insami, sa pot sa spun si eu ceva si nu am reusit. Este posibil ca ea sa fie mai puternica, nu am reusit sa exprim ceea ce am crezut eu, nu am reusit sa aduc totul la limita mea de intelegere.
Numic nu mi-a iesit...
Credinta mea a esuat si ea..ce asteptari sa mai ai cand si ultima speranta a fost spulberata, la cine sa mai apelam??..nimic nu ne fereste de propriile ganduri.
Si intr-un moment ca asta reusesti sa te transpui in alta lume...una mult mai rapida, mult mai neinteleasa si solutia cea mia buna ar fi sa iti dai seama ca totul a fost doar o alergate tampita a mintii tale..cu o viteaza de 200 km / ora....

Oare eu am inteles ce am scris??..

O lacrima

Azi am pierdut o lacrima.
Mi s-a intamplat de nenumarate ori sa mi se umezeasca ochii, sa izbucnesc in plans, sa suspin, sa plang si sa plang..insa nu mi s-a intamplat niciodata sa am parte de o singura lacrima si atat.
Si din momentul ala ma straduiesc sa imi explic care ar fi motivele.
Am reusit sa reduc totul la doua mici variante: una ar fi de dor iar cea de-a doua de furie.
Din dorinta de a emana iubire, din dorinta de imbratisare, din dorinta de atingere, din dorinta de a striga cat mai tare ca iubesti...din dorinta de a avea pur si simplu o parte din tine..